Ads Header

miercuri, 30 martie 2011

Sherlock Holmes (2009)


Sherlock Holmes şi-a construit reputaţia dezlegând cele mai încâlcite enigme.  Cu ajutorul doctorului John Watson, colaboratorul său de încredere, renumitul “detectiv consultant” a devenit indispensabil pentru descoperirea infractorilor de orice fel, bazându-se fie pe puterea sa de observaţie, pe deducţia sa infailibilă, fie, la nevoie, pe forţa pumnului.  
Dar acum, deasupra Londrei se adună norii unei ameninţări cu care Holmes nu s-a mai confruntat până acum…dar pe care abia o aşteaptă.După un şir lung de crime violente de tip ritual, Holmes şi Watson sosesc la timp pentru a o salva pe ultima lui victimă şi pentru a-l prinde pe ucigaş: recidivistul Lord Blackwood.  În timp ce se apropie data osândei sale prin spânzurătoare, Blackwood—care îi terorizase pe colegii de puşcărie şi totodată pe gardieni cu puterea sa de a stârni şi folosi forţele răului—îl previne pe Holmes că moartea nu va avea nicio putere asupra sa, iar după cum se va vedea, execuţia va eşua conform planurilor lui Blackwood.Iar atunci când Blackwood pare a-şi fi dus la bun sfârşit toate ameninţările, aparenta sa reînviere seamănă panică în Londra şi confuzie în rândul celor de la Scotland Yard.  Dar pentru Holmes, acest joc este doar o nouă provocare.


Vezi Online aici :

http://www.megavideo.com/?v=QPNDN74T


Download de aici :





                                                                                   

Read more

duminică, 27 martie 2011

True Grit (2010)


Când tatăl ei e ucis de Tom Chaney, un zilier angajat la ferma familiei, Mattie Ross, o fată de numai 14 ani, porneşte în căutarea ucigaşului, hotărâtă să-i dea de urmă şi să se răzbune. În drumul ei întâlneşte un şerif despre care se spune că nu e altul mai dur decât el. E Reuben J. "Rooster" Cogburn, alcoolic, pierde-vară, cu un caracter imposibil, dar Mattie îl angajează şi insistă să meargă cu el, în ciuda împotrivirii acestuia. În drumul lor înspre rezervaţia indienilor unde au auzit că s-ar ascunde Chaney, li se alătură LaBoeuf, un ranger care îl caută şi el pe criminal, dar din propriile sale motive. Cei trei au de înfruntat pericole şi surprize care pun la grea încercare adevăratul curaj al fiecăruia.



Vezi Online aici :



Download de aici :


Read more

Appaloosa (2008)


Everett Hitch si Virgil Cole sunt doi prieteni care sunt angajati sa impuna legea intr-un mic orasel din vestul salbatic. Oraselul este terorizat de catre un crescator de vite renegat pe nume Randall Bragg, care nu este dispus sa renunte la puterea sa, ba chiar incurajeaza banda lui sa comita infractiuni, crime si nelegiuiri. Planul celor doi prieteni de a mentine sub control valul de infractiuni este dejucat de aparitia unei vaduve foarte atractive care ii va instraina pe cei doi. Cole se indragosteste vaduva Allie, care il impresioneaza prin frumoasele sale cantece la pian, dar ale carei manipulari il impiedica pe acesta sa isi faca datoria atunci cand Bragg este arestat, judecat si primeste pedeapsa capitala de moarte prin spanzurare. Banda lui de criminali il ajuta sa evadeze, pornind intr-o mare cursa prin teritoriul indian, in urma careia rezulta o rafuiala finala in stil clasic western intre oamenii lui Cole si banda lui Bragg.



Vezi Online aici :



Download de aici :




Read more

vineri, 25 martie 2011

Never Back Down (2008)


Jake Tyler (Sean Faris) s-a mutat de curand in Orlando (Florida) cu familia lui. Starul echipei de fotbal a liceului din orasul natal este acum doar un "outsider" cu o reputatie de scandalagiu. La invitatia colegei sale Baja (Amber Heard), Jake se hotaraste sa mearga la o petrecere la care este trezeste, fara voia lui, in mijlocul unei lupte cu Ryan McDonald (Cam Gigandet). Atunci cand este umilit si invins in lupta, un coleg decide sa ii povesteasca despre Artele Martiale Combinate (Mixed Martial Arts - MMA) si il prezinta mentorului sau, Jean Roqua (Djimon Hounsou). Jake intelege imediat ca MMA nu este o simpla lupta de strada, ci mai degraba o forma de arta, pe care isi doreste sa o stapaneasca. 




Vezi Online aici :


Download de aici :






Read more

Predators (2010)


Adrien Brody joaca în rolul lui Royce, un mercenar care conduce şovăitor un grup de luptători de elită, care ajung să-şi dea seama că au fost aduşi împreună pe o planetă străină... ca pradă. Cu excepţia unui doctor dizgraţiat, toţi sunt ucigaşi cu sânge rece - mercenari, membri Yakuza, deţinuţi, membri din Brigada Morţii - prădători umani care sunt acum, sistematic, vânaţi şi eliminaţi de o nouă rasă de prădători străini.



Vezi Online aici :



Download de aici :



Read more

Mr. Woodcock (2007)


John Farley este un autor autodidact care se intoarce in orasul natal, doar ca sa descopere ca mama sa s-a indragostit de fostul “dumnezeu” al scolii, Mr. Woodcock , nemilosul professor de sport care l-a pus de-a lungul anilor in fata unor grele umilinte fizice si psihice. Determinat sa nu lase trecutul sa se repete, John incearca din rasputeri sa o opreasca pe mama lui sa se marite cu el, cu acest om care il terorizase nu numai pe el ci intreaga clasa. Tanarul scriitor, autor al unei carti "Despre cum sa iti uiti trecutul" se intoarce sa primeasca o importanta distinctie si afla ca dusmanul lui, care este pe cale sa ii devina si tata vitreg va primi si el premiul "Cel mai bun dascal"! Asa ca John trebuie sa impiedice toate dezastrele astea incredibile. Dar trebuie sa se confrunte si cu editorul lui, o femeie cam dificila.



Vezi Online aici :


Download de aici :




Read more

Avatar (2009)


200 de ani în viitor, Jake, un veteran de război paralizat, este adus împreună cu alţi pământeni pe planeta Pandora. Aceasta este locuită de o rasă umanoidă, Na'vi, o veche civilizaţie deloc încântată de oaspeţi. Jake şi semenii săi trebuie să lupte pentru a-şi găsi locul pe luxurianta Pandora şi între timp tânărul se îndrăgosteşte de Neytiri, o localnică.



Vezi Online aici :




Download de aici :





Read more